De mai bine de doi ani România trece dintr-o criză în alta. Pe lângă noile provocări sub forma unei pandemii, a unei crize energetice și inflație, țara noastră trebuie să facă față și progresului tehnologic global precum și schimbărilor profunde de pe piața muncii.

Concordia a participat pe 19 Ianuarie2023 la evenimentul de lansare al proiectului „Provocări din vremea pandemiei: învățarea pe tot parcursul vieții în Slovacia și România” - AdultLearningROSK, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană și care reuneste parteneri sociali si univerisități din România (Universitatea Politehnică București) și Slovacia cu scopul de a ajuta companiile și angajații lor să învețe din experiența pandemiei, să promoveze dezvoltarea domeniului învățării pe tot parcursul vieții (LLL) și să aducă instrumente inovatoare pentru a aborda provocările legate de transformarea digitală.

Evenimentul a avut loc in Bratislava și a oferit ocazia beneficiarilor proiectului să discute cu reprezentanți ai mediului privat, reprezentanții Ministerului Investițiilor, Dezvoltării Regionale și Informatizării din Republica Slovacă precum și cu parteneri sociali din Slovacia și România cum să se asigure că companiile și angajații lor pot ține pasul cu transformarea accelerată a pieței muncii.

În urmă cu doi ani, COVID-19 a accelerat fundamental digitalizarea și transformarea lumii muncii și a locurilor de muncă– multe companii au fost nevoite fie să-și închidă temporar operațiunile, să accelereze transformarea digitală, să reconfigureze procesele interne și să treacă la modul de lucru de la distanță. Ca urmare a situației imprevizibile, resursele financiare ale statelor membre ale Uniunii au fost direcționate în primul rând spre stoparea răspândirii bolii și redresarea ulterioară a economiilor. Deși multe măsuri s-au concentrat pe munca cu normă redusă, șomaj temporar sau scheme de subvenții salariale, acestea trebuiau să abordeze domeniul educației și să îmbunătățească în mod fundamental competențele. „Cerințele de competențe și abilități ale angajaților s-au schmibat fundamental din cauza pandemiei, literalmente în câteva luni. Doar câteva state membre au oferit stimulente financiare pentru formare. Din păcate, România nu a luat încă măsuri majore în acest domeniu. Prin urmare, oportunitățile de educație și formare, în special pentru adulți, sunt lăsate în urmă, ceea ce se traduce printr-o lipsă acută de lucrători calificați în multe sectoare.”, spune Radu Burnete, Director Executiv Concordia.

Predicțiile abstracte despre inteligență artificială s-au transformat recent într-o tehnologie disponibilă în mod realist publicului. Începând cu 2025, până la 90% din locuri de muncă vor necesita competențe digitale. Prin urmare, Comisia Europeană (CE) acordă prioritate educației, dedicând anul 2023 competențelor și învățării pe tot parcursul vieții.

Uniunea Europeană setează ca target pentru 2030 o rată de participare a adulților în sistemul de învățare pe tot parcursul vieții de cel puțin șaizeci la sută (60%), iar în România și Slovacia procentul actual este de sub 5%, la coada clasamentului european. Nivelul competențelor digitale este, de asemenea, alarmant. Aceasta este cu mult sub media UE în ambele țări.

Angajatorii slovaci, alături de universități și partenerii sociali din România și Slovacia despre posibilitățile de a-și îmbunătăți cooperarea cu reprezentanți ai guvernului, ai mediului academic, reprezentanți ai proiectelor de succes în educația adulților din cele două țări și alți parteneri sociali europeni, declarând că asigurarea muncii decente este prioritatea lor. În acest domeniu, ei consideră că este esențial să se înceapă, înainte de toate, construirea unui sistem de învățământ mai flexibil și experiențial. De asemenea, partenerii sociali europeni au convenit că pandemia a afectat negativ calitatea dialogului social, în special în țările din Europa Centrală și de Est.

Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Comisia Europeană şi Uniunea Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.