25 noiembrie 2022
Comunicat de presă
Seminar „Bune practici pentru tranziția digitală în lumea muncii"
Confederația Patronală Concordia, alături de Blocul Național Sindical, în calitate de parteneri în cadrul proiectului „Dialog social reînnoit pentru o nouă lume a muncii. Tranziția locurilor de muncă și digitalizare în două sectoare industriale din țările din Europa Centrală și de Est - România, Ungaria, Slovacia –WorkTransitionCEE” au organizat în data de 24.11.2022 seminarul „Bune practici pentru tranziția digitală în lumea muncii - Tendințe de modelare a viitorului muncii”.
Am prezentat Ghidului de bune practici pentru angajaţi şi angajatori pentru tranziţia digitală în lumea muncii și discutat cu parteneri de dialog social, autorități publice și ONG-uri despre tendințele şi recomandările identificate si proiectate in cadrul proiectului WorkTransitionCEE, oferind astfel un posibil model de abordare a provocărilor generate de digitalizare atât în piața muncii, dar şi în sfera dialogului social.
“Digitalizarea este despre restructurarea competentelor. Succesul si evolutia fiecaruia dintre noi, fie ca vorbim despre oameni sau companii, va fi strans legat de abilitatea de a integra noile tehnologii in viata noatra profesionala sau personala. Cresterea abilitatilor IT&C si pregatirea generatiilor viitoare cu competente digitale incepand cu educatia timpurie este critica daca ne dorim cel putin mentinerea bunastarii sociale ». Eduard Floria, Leader TF Muncă și Dialog Social Confederația Patronală Concordia
"România, în momentul de faţă, se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte acest indice compozit - al societăţii informatice şi economice, dezvoltarea abilităţilor în materie de digitalizare. Dacă în ceea ce priveşte infrastructura de comunicaţii România stă bine, era undeva între primele 15, pe locul 11 dacă îmi amintesc bine, la toate celelalte am ajuns pe ultimul loc chiar dacă am mai evoluat puţin. Am evoluat puţin mai puţin decât celelalte state-membre. Dacă până acum vreo doi ani eram pe penultimul loc, acum am ajuns pe ultimul... Suntem pe ultimul loc şi la competenţele lucrătorilor, dar şi la implementarea tehnologiilor digitale de către companii", a menţionat Minel Ivaşcu, Vicepreședintele Blocului Național Sindical (BNS)
Conform Ghidului de bune practici pentru angajaţi şi angajatori pentru tranziţia digitală în lumea muncii, și a sondajelor realizate în rândul angajatorilor şi angajaților din industria auto şi din industria de petrol şi gaze din România, arată că 82% mizează pe cerinţele clienţilor atunci când se ia decizia de a investi în automatizare şi digitalizare. Alţi factori determinanţi sunt: practicile concurenţiale (80%), reducerea costurilor (75%), lipsa forţei calificate de muncă (67%), presiunea mondială (64%) şi strategia naţională (31%).
În acelaşi timp, cel mai important factori care obstrucţionează automatizarea şi digitalizarea se referă la lipsa resurselor financiare (77%), urmat de lipsa de disponibilitate a angajaţilor (75%), lipsa cunoştinţelor digitale (67%), nevoia de educaţie continuă (62%), lipsa standardelor de calitate şi de execuţie (54%) şi riscuri în materie de securitate cibernetică (44%),
Acest eveniment s-a desfăsurat sub umbrela WorkTransitionCEE, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, ce reunește șase parteneri sociali reprezentativi din România, Ungaria și Slovacia, atât sindicate, cât și patronate, pentru a înțelege mai bine riscurile, provocările și oportunitățile din industria 4.0 pentru tranziția muncii în Europa Centrală și de Est.