DAN ȘUCU

Președintele Confederației Patronale Concordia

Dan Șucu este președinte al Concordia, din partea Federației Patronale a Rețelelor de Comerț, pe care o conduce și fondatorul Grupului Mobexpert, cel mai important producător și retailer de mobilier din România.

Dan a înființat compania în 1993, și primul lucru pe care l-a făcut a fost să vândă o casă, moștenire de familie, pentru a cumpăra un camion de mobilă din Franța. Astăzi, un român din 10 are în casă un obiect de mobilier Mobexpert, iar rețeaua sa numără peste 30 de hipermagazine şi magazine. Grupul Mobexpert are 2.400 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 200 milioane euro și deţine opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export.

STEVEN VAN GRONINGEN

Președinte de onoare al Confederației Patronale Concordia

Steven van Groningen este fostul președinte al Confederației Patronale Concordia, în prezent președinte de onoare și membru fondator al Consiliului Patronatelor Bancare din România.

Cetățean olandez, van Groningen a condus în ultimii 25 de ani bănci din Ungaria, Rusia și din 2002 devenit președinte și CEO al Raiffeisen Bank S.A. România. Este implicat activ, printre altele, în Institutul Aspen România, Hospice Casa Speranței sau Consiliul Investitorilor Străini și membru al consiliului de administrație al Fondului Proprietatea. Este primul președinte si unul dintre fondatorii United Way România și deține în prezent rolul de secretar general al United Way Olanda. Van Groningen este fost canotor de performanța, participant la Jocurile Olimpice, atlet in cadrul triathlonului Ironman, încă foarte activ în viața sportivă.

RADU CĂPRĂU

Prim- vicepreședinte Concordia

Radu Căprău este prim-vicepreședinte al Concordia, din partea Federației Patronale Petrol și Gaze, și membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Absolvent Universității de Studii Economice din Brașov, Radu și-a construit o carieră în vânzări, iar în 2000, s-a alăturat OMV în 2000, în poziția de Area Manager pentru OMV România.
De atunci, a deținut diferite poziții de management în Grupul OMV, în Bulgaria fiind responsabil de Retail, Romania: Head of Avanti International, ulterior preluând Downstream Supply and Sales împreună cu managementul OPM şi Petrom Aviation. În 2018, a devenit Head of Crude Supply and Trading, la Viena.

ERIC STAB

Vicepreședinte Concordia

Eric Stab este vicepreședinte al Concordia și președinte al Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie și Preşedinte & CEO al ENGIE Romania şi coordonator al ENGIE în Europa de Est (România, Polonia, Slovacia, Republica Cehă), zonă în care Grupul realizează aproximativ 1,5 miliarde de euro de cifră de afaceri şi are circa 6.000 de angajaţi.

Eric a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investitorilor Străini, iar acum este vicepreşedinte al acestuia şi membru al Comitetului Executiv al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Prezidează de asemenea Comitetul Român al Consilierilor de Comerț Exterior al Franței. Cariera lui a început în urmă cu 29 de ani, în Germania, a continuat ca Director al Diviziei de vânzări de gaze naturale în Europa a Gaz de France, după care a preluat conducerea filialei britanice de comercializare şi producţie a energiei electrice din cadrul grupului. După fuziunea dintre Gaz de France şi Suez, Eric Stab a ocupat funcţia de CEO pentru activităţile de energie ale GDF SUEZ în Europa de Est.

MIHAI MATEI

Vicepreședinte Concordia

Mihai Matei este vicepreședinte Concordia și Președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii.

Mihai a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnică din București, iar în 2005 a fondat Essensys Software, al cărei CEO este. Cu peste 20 de ani de experiență în domeniul IT, este principalul autor al primului ghid de achiziții software pentru instituțiile publice din România și o voce proeminentă a industriei de profil din țară. Mihai este de asemenea unul dintre fondatorii ONG-ului Geeks for Democracy, unde coordonează Fondul pentru Democrație și alte proiecte civice.

CĂLIN ILE

Vicepreședinte Concordia

Călin Ile este vicepreședinte Concordia și președintele FIHR- Federația Industriei Hoteliere din România.

Călin a absolvit Facultatea de Turism din cadrul ASE în 1995 și doi ani mai târziu a devenit director executiv al Hotelului Continental din București. Ulterior, s-a alăturat grupului ACCOR, alături de care a deschis primul hotel din România, apoi a ajutat la consolidarea rețelei și reputației companiei în România. În 2011, Forumul Ospitalității din turism HTB l-a desemnat Hotelierul Anului 2011, primul premiu de acest tip acordat unui manager român. Din 2015 este președintele FIHR- Asociația Hotelierilor din România, prima organizație patronală a turismului românesc, înființată în aprilie 1990. FIHR are ca prioritate implicarea în educație, atât prin susținerea formelor de învățământ vocațional dedicat noilor intrați în domeniu, cât și pentru formarea continuă a profesioniștilor. FIHR este una dintre cele mai active organizații din turism, angajată într-un dialog constructiv cu autoritățile publice, dar și într-un proces de comunicare continuă cu clienții si partenerii noștri.

FRANCK NÉEL

Președintele Federației Patronale Petrol și Gaze

Franck Neel este președintele Federației Patronale Petrol și Gaze și membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Gas.

Franck a urmat studii de energie la Universitatea Rouen, unde a obținut o diplomă de inginer, iar apoi a urmat un master în inginerie mecanică la Universitatea Cranfield din Marea Britanie. Și-a început cariera la Gaz de France unde a petrecut 7 ani în cadrul departamentului de inginerie şi ulterior în cadrul celui de Marketing şi Vânzări, ocupând diferite funcții în țări precum Franța, Republica Cehă, Ungaria, Olanda, Italia şi Marea Britanie. A lucrat 25 ani pentru Grupul Engie, iar din iulie 2018 a venit în România, pentru a se alătura OMV Petrom.

TIBERIU DĂNEȚIU

Federația Patronală a Rețelelor de Comerț

Tiberiu Dănețiu este membru al Consiliului Director Concordia, din partea Federației Patronale a Rețelelor de Comerț, și director de marketing al Auchan România, companie căreia i s-a alăturat în 2005.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Tiberiu a obținut un titlu de doctor în cadrul aceleași universități, cu o teză în Administrarea Afacerilor. A făcut parte din mediul universitar, predând în facultatea care l-a format, până când marketingul și inovația în retail au luat prim planul activităților sale.

DOINA CIOMAG

Doina Ciomag – Director Executiv, Consiliul Investitorilor Străini – FIC

Doina Ciomag este membru al Consiliului director al Concordia și Director Executiv, Consiliul Investitorilor Străini – FIC.

Doina a absolvit Academia de Studii Economice (ASE București), cu o specialitate în comerț și un master în administrarea afacerilor în cadrul Universității Washington, Seattle. Experiența și cariera profesională sunt în domeniul advocacy și consultanță în management. Între anii 1991-1996, Doina a fost Senior Consultant în cadrul Roland Berger & Partner, având ulterior două colaborări cu Larive (fiind responsabilă cu fondul de investiții Eurobalance) și cu Deloitte & Touche.
Doina a început să lucreze în cadrul Consiliului Investitorilor Străini încă de la înființare, în anul 1997. După mai mult de 20 de ani, FIC este recunoscut ca fiind una dintre cele mai respectate și mai influente asociații de business din România, ale cărei poziții și recomandări sunt întotdeauna motivate și temeinice.

CONSTANTIN ISAC

Președintele Federației Patronale a Transportatorilor din România

Constantin Isac este membru al Consiliului Director Concordia și Președintele Federației Patronale a Transportatorilor din România.

A absolvit Facultatea de Transporturi Rutiere a Institutului Politehnic București în 1983 și și-a dedicat întreaga carieră acestui domeniu. Inițial în construcția autovehiculelor (ARO Câmpulung), apoi cu exploatarea lor, pe parcursul a aproape 40 de ani a administrat procese de transport rutier de mărfuri din toate categoriile, de la cele mai simple, de mărfuri generale, curierat, la cele mai speciale și complexe, de transport de valori, mărfuri periculoase sau agabaritice. Activează în structurile patronale asociative, încă din anul 2003, când, în calitate de Președinte-Director General al SC Transchim SA pentru o perioada de peste 11 ani, a fost ales membru al Consiliului Director al UNTRR, asociație fondată în 1990, care reunește acum mai bine de 12.000 de membri.

ADRIAN MANOLACHE

fost președinte Concordia, membru de onoare

Adrian Manolache este președinte de onoare al Concordia și Secretar General al Asociației Marilor Rețele de Comerț din Romania.

Adrian este avocat de drept comercial, membru al Baroului București din anul 2000, și a studiat Fundamentele Economice ale Dreptului Concurenței la King’s College London. Misiunea lui este să ajute antreprenorii și managerii să construiască și să întrețină afaceri sănătoase din punct de vedere juridic în România. Pentru Adrian, relația de succes client-avocat este bazată pe încredere, la fel ca orice alt parteneriat din viața cuiva, iar în această privință compromisurile nu își găsesc loc.

JULIA LEFERMAN

Director General Asociaţia Berarii României

Julia Leferman este membru al Consiliului Director Concordia și Președinte al Asociației Patronale Berarii României.

Julia are o experiență de peste 20 ani în advocacy și consultanță de management, acumulată în importante instituții publice și în consultanța privată. Înainte de a se alătura Berarilor României, a activat ca Public Affairs Director în cadrul Grayling Romania, consilier pe politici economice pentru Președintele Camerei Deputaților, director al departamentului de Reprezentare si PR din cadrul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, consilier pe teme de legislație europeană în Cancelaria Primului-Ministru.

Este licențiată în științe politice și relații internaționale la Universitatea din București, are un master în Drept European și Internațional al Afacerilor la Universitatea Paris I Pantheon Sorbonne și a absolvit programul Circular Economy and Sustainability Strategies din cadrul Cambridge University Judge Business School.

Răsvan RADU

Preşedinte al Consiliului Patronatelor Bancare

Răsvan Radu este președinte al Preşedinte al Consiliului Patronatelor Bancare (CPBR) și CEO al UniCredit Bank din 2005.

Rasvan Radu detine o diplomă în inginerie (Universitatea Politehnica Bucuresti) și o diplomă în economie (Universitatea Romano-Americana - Bucuresti). El a absolvit și un program MBA la filiala românească a Conservatoire National des Arts et Metiers Paris și Programul de Management Avansat în cadrul Harvard Business School. Răsvan este membru in Consiliul de Administrație al Aspen Institute Romania și, din 2010, membru al Comisiei Trilaterale. De asemenea, e fost Președinte al Consiliului Consultativ al Prim Ministrului României.

Aurelia PUIU

Membru al Boardului Concordia

Aurelia Puiu este Legal Manager Ethics, Compliance and Litigation la Renault Group și membru al Consiliului Director din partea Federației Patronatelor din Industria Auto.

Aurelia Puiu și-a început cariera în 2002, în cadrul Departamentelor Civil și Comercial ale unei prestigioase firme de avocatură din București. A oferit consultanță și reprezentare juridică în ramurile Dreptului Comercial, Real Estate, Achiziții Corporate

Vasile ȘECLĂMAN

Președinte Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România

Vasile Șeclăman este membru al Consiliului Director al Concordia și președintele Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).

Absolvent al Facultății de Automatică a Politehnicii București, Vasile Șeclăman și-a completat parcursul academic cu facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, unde a obținut și titlul de doctor în economie. A lucrat ca inginer la IMGB, iar mai apoi la Consiliul Concurenței, unde a fost Secretar general, înalt funcționar public, dar și Vicepreședinte-secretar de stat, iar acum reprezintă interesele sectorului feroviar privat din România.