Confederația Patronală Concordia promovează activ principiile statului de drept și sprijină orice demers ce are ca scop asigurarea unei instanțe independente și imparțiale, instituită de lege.

Conform prevederilor legale, confederațiile patronale și sindicale reprezentative la nivel național au dreptul de a propune candidați pentru posturile de asistenți judiciari, care ulterior sunt numiți în funcție de Ministerul Justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social (CES), pentru un mandat de 5 ani (Legea 304/2022 și HG 616/2005).

Asistenții judiciari au o contribuție semnificativă în activitatea completurilor de judecată în litigiile privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Prezența unor asistenți judiciari bine pregătiți și profesioniști este foarte importantă în activitatea completurilor de judecată, căci aceștia pot aduce plus valoare nu doar în calitatea hotărârilor judecătorești, prin asigurarea unui proces echitabil, în interesul societății și al participanților la procedurile judiciare, ci și în celeritatea soluționării conflictelor de muncă.

Ne dorim și facem eforturi ca, prin propunerile de asistenți judiciari pe care Confederația Patronală Concordia, în calitate de partener de dialog social, le înaintează prin Consiliul Economic și Social către Ministerul de Justiție, să contribuim la echilibrul între dreptul părților la o instanță independentă și imparțială și o procedură judiciară cât mai rapidă.

Lansăm un apel public de selecție de candidați pentru posturile de asistenți judiciari pe care Concordia îi va propune în perioada următoare. Procesul de selecție a candidaților va fi coordonat de o comisie internă constituită la nivelul Confederației Patronale Concordia. Rolul Confederației Patronale Concordia, în calitate de confederație patronală reprezentativă la nivel național, și al comisiei de evaluare și selecție este acela de a propune candidați către CES, iar în realizarea acestui scop ne dorim ca aceste propuneri să vizeze persoane care dețin cunoștințele și competențele necesare ocupării acestei poziții.

Pentru transparența demersului, procesul de evaluare și selecție a candidaților se va derula în etape succesive, pe care le detaliem în cele ce urmează:

1.            Perioada de depunere a candidaturilor: 15 iulie – 16 august 2024

Candidații interesați își pot depune candidatura, menționând Tribunalul pentru care candidează, alături de documente de suport (CV, copii diplome de studii, documente doveditoare pentru vechimea in funcții juridice, cazier fiscal, cazier judiciar), pe adresa asistenti.judiciari@confederatia-concordia.ro.

*Mandatele de asistenți judiciari ce pot fi propuși de Confederația Patronală Concordia se află la următoarele Tribunale:

-     Bistrița Năsăud (vacant din 01/2024)

-     Prahova (vacant din 04/2024)

-     Neamț (vacant din 07/2024)

-     Sibiu (vacant din 12/2024) 

-     Teleorman (vacant din 12/2024) 

-     Hunedoara (vacant din 03/2025) 

-     Brașov(vacant din 07/2025) 

-     Dolj (vacant din 07/2025

2.       Etapa I de selecție (eliminatorie) – Comisia de avizare și selecție a candidaților pentru funcțiile de asistenți judiciari va analiza dosarele candidaților din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de lege (Legea 304/2022 și HG 616/2005) – ex: licență în drept, vechime de 5 ani în funcții juridice, fără antecedente penale și fără cazier fiscal.

3.       Etapa II de selecție (eliminatorie) – candidații selectați în etapa I vor parcurge un test grilă de verificare a cunoștințelor de dreptul muncii, pe baza bibliografiei recomandate.

Testul grilă va avea loc în a doua săptămână din luna Septembrie 2024. Detalii despre data, ora și locația privind Testul grilă vor fi oferite în avans, pe email.

Punctajul minim pentru declararea unui candidat ADMIS după etapa II de selecție este de 60 puncte.

Rezultatele etapei II de selecție vor fi comunicate (via email) până la finalul zilei în care are loc testarea.

4.       Etapa III de selecție - candidații care promovează etapa II de selecție (minimum 60 puncte obținute la testul grilă) vor participa la un interviu, respectiv etapa III de selecție.

Interviurile din etapa III vor avea loc în perioada imediat următoare etapei anterioare de selecție. Programarea interviurilor depinde de numărul candidaților care vor trece de etapa II (testul grilă), motiv pentru care detalii despre acestea (locație, data și intervalul orar concret în care va avea loc interviul) vor fi comunicate via e-mail fiecărui candidat, alături de rezultatul obținut la proba II de selecție.

Criteriile de departajare a candidaților

În etapa III de selecție, vor fi avute în vedere următoarele criterii de evaluare:

  • Cunoștințe și experiență relevante în domeniu, nivel de studii și/sau alte forme de specializare profesională în domeniul dreptului muncii (hard skills) – maximum 50 puncte
  • Valori și abilități de interacțiune și comunicare (soft skills) - maximum 40 puncte
  • Recomandare profesională din partea organizațiilor patronale reprezentate de Confederația Patronală Concordia - maximum 10 puncte

5.       Finalizarea selecției de candidați pentru posturile de asistenți judiciari - după parcurgerea tuturor etapelor de selecție, candidații declarați admiși vor fi contactați pentru completarea dosarelor cu documentele necesare avizării în CES.

Dosarul complet trebuie să includă următoarele documente:

  • copie după certificatul de naștere și certificatul de căsătorie;
  • copie după buletin/cartea de identitate. În cazul candidaților care aplică pentru alt județ decât cel de reședință, este necesară dovada rezidenței (viză de flotant valabilă în județul pentru care aplică);
  • copie după diploma de studii juridice;
  • copie după actul doveditor al vechimii în funcții juridice;
  • cazier judiciar, în original;
  • cazier fiscal, în original;
  • curriculum vitae și declarația candidatului de acceptare a funcției de asistent judiciar;
  • recomandarea organizației care a propus candidatul (opțional, la depunerea candidaturilor, candidații pot prezenta recomandări profesionale pentru activitatea anterioară).

Pentru alte detalii vă rugăm să ne contactați la adresa: asistenti.judiciari@confederatia-concordia.ro

Documente:

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.