♦  „Cred că trebuie să ne imaginăm o altă Românie şi să plecăm de la lucrurile pe care le avem şi de la lucrurile pe care le facem bine“ ♦  Tinerii sunt cheia pentru creşterea valorii adăugate din România şi trebuie atraşi şi păstraţi în ţară.

Este nevoie de investiţii ţintite spre sectoarele care au potenţial de inovare în România, de creare a valorii adăugate brute. Momentul în care se oferă o soluţie miraculoasă la toate problemele a trecut şi este nevoie de o abordare axată pe anu­mite sectoare, pentru că nu poţi să fii cel mai bun în toate domeniile, a fost una dintre concluziile principale care s-au desprins din conferinţa Concordia-BCR „Industrii inteligente: cum creăm valoare adăugată în România“, care a avut loc la finalul săptămânii trecute la Bucureşti.

România nu are de ales decât să crească valoarea adăugată, adică transformarea resurselor şi materiilor prime în produse finite, cu valoare mai mare. În caz contrar, dacă ţara rămâne o economie în care vin piese din alte ţări, se asamblează aici şi apoi sunt exportate din nou, ori dacă ţara continuă să exporte porumb şi să importe mălai, situaţia economică a României se va complica foarte mult, pentru că bugetul de stat va avea nevoie de din ce în ce mai mulţi bani, iar motoarele economice din ultimii ani îşi pierd din suflu.

„Poate că am pierdut bătălia de­mo­grafică, poate că nu. Cred că tre­buie să ne imaginăm o altă Românie şi să plecăm de la lucrurile pe care le avem şi de la lucrurile pe care le facem bine. Merg destul de mult prin ţară şi văd un sector agricol care arată mai bine ca oricând. Ţara asta produce. Nu procesăm suficient şi ar trebui să ne gândim la asta, dar ca să procesăm trebuie să venim cu tehnologie“, este de părere Bogdan Cernescu, head of corporate banking la BCR.

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.