Sergiu Manea, CEO-ul BCR, a susţinut un speech în cadrul conferinţei „Industrii inteligente: cum creăm valoare adăugată în România”, organizată de confederaţia patronală Concordia, în parteneriat cu BCR. El a punctat că, dacă România vrea să îşi dubleze economia în următorii 10 ani, este nevoie să creştem cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea la nivelul Finlandei sau Germaniei, adică la 3-4% din PIB, faţă de 0,5% din PIB, cât este acum.

Câteva declaraţii ale lui Sergiu Manea:

Sectorul IT din România este realmente extraordinar, dar avem foarte puţine produse româneşti. Avem o comunitate vibrantă de ingineri software, care creează lanţuri de valoare, dar foarte puţine produse de tehnologie românească.

Eu cred că în contextul în care spunem că vom dubla PIB-ul României în 10 ani, probabil că ar trebui să venim cu cheltuielile de dezvoltare cercetare la nivelul Finlandei Germaniei (ca pondere în PIB – n. red)

Valoarea adăugată brută este relativ scăzută în România, dar asta nu este un lucru rău neapărat, pentru că oferă oportunitate. Putem merge mai sus.

Viitorul este legat de deciziile pe care le vom lua şi de modul în care vom sta împreună în aceste decizii

Avem şi bani. Cu câţiva dintre dumneavoastră am vorbit în trecut şi vă spuneam de fonduri europene... lucrurile s-au schimbat. Banca Comercială Română (BCR) crede în datoria noastră de a lua toţi banii care sunt pe masă. Sunt convins că aveţi proiecte.

Creşterea bazei de capital a României SRL şi România SA este necesară. Numai aşa putem genera acea creştere dublă la care eu visez şi vă invit să visaţi alături de mine.

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.