Conducerea Concordia s-a întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanții OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), și cu ambasadorul României în Franța - Excelența Sa, domnul Luca Niculescu. Delegația, compusă din proaspăt-alesul Președinte, Dan Șucu și din predecesorul său, Steven van Groningen, alături de Directorul Executiv, Radu Burnete, a purtat discuții cu aceștia în legătură cu procesul de aderare a României la Organizație. 

Potrivit ambasadorului, dosarul aderării României reprezintă una dintre prioritățile centrale ale fiecărui trimis român la Paris (locul unde se află sediul OCDE) din momentul în care România a decis să aplice pentru acest statut, în 2004. Pentru moment, procesul de extindere al Organizației a fost încetinit de la nivel politic, dar există semnale că el urmează să fie reluat.  

În momentul de față, România are statutul de stat partener al OCDE. Deși aflată printre cele mai avansate țări în privința procesului de aderare, mai are numeroase condiții de îndeplinit pentru a putea deveni membru deplin. Există peste 200 de comitete, convenții și instrumente la nivelul OCDE în care un stat trebuie să se implice complet pentru a fi membru, iar România bifează deocamdată peste 50 dintre acestea. Conform regulilor de aderare, statele care-și manifestă această intenție sunt primite două câte două, unul european în pereche cu unul sud-american. Împreună cu România, în grupul statelor candidate mai sunt Bulgaria, Croația, Brazilia, Peru și Argentina. 

CONCORDIA, singura confederație patronală românească membră a BIAC - asociația mediului de afaceri la nivelul OCDE, va sprijini eforturile României, atât sub aspect tehnic, cât și prin sprijinul pe care reprezentanții BIAC îl pot oferi în acest proces. 

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.