25 octombrie 2022

COMUNICAT DE PRESĂ

Prețul energiei pune în pericol industria, măsurile de până acum sunt insuficiente, iar pentru cele viitoare nu există claritate

Restrângerea activității, risc crescut de insolvență și imposibilitatea de a mai produce sunt printre riscurile majore cu care se confruntă multe firme din România. Este important ca în ciuda urgenței orice noi soluții să fie discutate și să existe o consultare reală și transparentă cu industriile. Se discută un al patrulea cadru de ajutor în doar 12 luni, iar cu apropierea iernii economia nu își mai permite soluții incomplete sau care pun presiune prea mare doar pe anumite sectoare.

Multe dintre companiile din România își văd pusă în pericol buna funcționare, iar cei care întâmpină cele mai mari dificultăți vin din industria producătoare (mobilă, automotive, bere, sucuri etc), dar și din alte industrii ca transportul feroviar sau comerț (în special comerțul cu alimente unde lanțul de frig este esențial), așa cum reiese si dintr-un sondaj recent efectuat in cadrul Concordia. Pentru foarte multe companii bugetul a fost afectat în mare măsură de creșterea costurilor cu energia și aproape toți au probleme cu achiziționarea energiei (din cauza OUG 119/2022 piața energiei este blocată), iar aceste presiuni îi fac pe mulți să ia în considerare scenarii care obligă la reducerea activității, cel puțin temporar. În următoarele 3-6 luni multe companii se vor confrunta cu acest risc al nevoii de a reduce sau stopa activitatea.

Pentru a atenua efectele crizei, membrii intervievați au luat măsuri care să îi ajute să reducă impactul prețurilor foarte mari la energie. Aproape toate companiile au luat măsuri de reducere a consumului de energie, au investit în producerea de energie și eficiență energetică, și-au reorganizat activitatea internă și cea cu publicul, și-au restrâns activitatea și, din păcate, unele firme au apelat inclusiv la șomajul tehnic. Multe companii consideră că fără intervenția statului nu vor putea trece peste această criză care a fost generată de factori externi economiei.

Pentru unele dintre firme, scenariile lunilor viitoare sunt pline de incertitudini și o parte dintre companii pot fi nevoie nevoite, în absența altor măsuri decât cele adoptate până acum, să-și închidă facilități și să concedieze angajați. Cu toate că investițiile în panouri fotovoltaice sau alte soluții alternative de producerea a energiei continuă, pentru mulți angajatori măsurile luate la nivel de companie se dovedesc a fi  insuficiente, având în vedere nivelul de expunere la prețurile și dificultățile de achiziție de energie.

Este important să punctăm că dincolo de problemele companiilor consumatoare de energie persistă o serie de probleme la nivelul producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie rezultate din intervenții necoordonate și disfuncționalitățile pieței în consecință sau întârzieri la restituirea sumelor datorate de stat.

Am propus o serie de măsuri care să fie luate în considerare de către decidenți, în documentul de poziție Către o soluție pentru criza din energie. Am venit cu propuneri atât pentru consumatori, cât și pentru producători și furnizori. Înțelegem urgența, dar solicităm o minimă consultare publică astfel încât eventuale disfuncționalități ale unui nou cadru de ajutor să fie descoperite și discutate înainte de intrarea lui în vigoare.

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.